sâmbătă, 28 iunie 2008

Violatorul Carpatin

Violatorus Carpatinus Pontus Euxinus Danubius

Habitat
Violatorul Carpatin trăieşte între Podul Constanţa şi Parcul Herăstrău, iar habitatul se întinde din estul Chibritului, până în Piaţa Unirii şi Piaţa Universităţii, din Bucureştii Noi şi Chitila, până în Drumul Taberei şi Militari.

Dimensiuni
În mod normal, un exemplar ajuns la maturitate poate cântări 75 de kilograme, la o înălţime de 1,75 metri. Totuşi, există posibilitatea ca în cazul în care se fac excese de bere greutatea să crească proporţional cu cantitatea îngurgitată.

Dentiţie
Dentiţia este tipică de omnivor, cu canini puternici şi molari rotunjiţi. De obicei, în jurul vârstei de 30 de ani dentiţia începe încet-încet să dispară.

Reproducere
Majoritatea speciilor de Violatori Carpatini se împerechează pe toată perioada anului. Masculul îşi dă seama dacă femela e în călduri sau nu după mirosul fecalelor şi al urmelor de urină. În timpul primelor întâlniri, femela e reticentă şi îl respinge pe mascul. El, la rândul său, încearcă să o impresioneze lăsând la vedere câteva bancnote. În cele din urmă, copulaţia are loc de mai multe ori, timp de o zi sau două. Violatorii Carpatini rămân apoi împreună maxim o săptămână.

Hibernare
Animal în preponderenţă nocturn, Violatorul Carpatin hibernează puţin. Maxim şapte ore în perioadele reci şi chiar cinci în cele calde.

Comportament faţă de oameni
Violatorii Carpatini habitează în armonie cu oamenii, în special cu femelele. Totuşi, când nu are ce mânca poate ataca omul.

În cultură - Mit şi legendă
Un pseudo-mit alegoric afirmă că pe locul mormântului lui Alin Dobrescu au răsărit tufe de trandafiri fără flori. Un suflet pierdut şi-a găsit liniştea într-un spin, iar odată cu trecera timpului tufa a început să înflorească. Legenda spune că sufletul s-a reîncarnat apoi luând numele de Violatorul Carpatin, însă a păstrat melancolia, depresia şi angoasele tufei. La geto-daci, Violatorul Carpatin se spune că aducea multă bucurie şi fericire pe timp scurt, prevestind însă un dezastru ulterior.

Alte nume
Violatorul Carpatin mai este cunoscut şi sub denumirile de Îngerul Inimilor, Bucătarul Flegmatic sau Regele Belelelor

5 comentarii:

Ion spunea...

N-ai precizat... Violatorul asta Carpatin este zoofil? In rest, descriere superba a exemplarului.

Violatorul Carpatin spunea...

Informatia este luata copy-paste de pe Wikipedia, varianta in limba romana. Daca nu se precizeaza inseamna ca nu e zoofil.

Alex Florescu spunea...

Incredibil, sa mor io. As fi putut sa-mi fac lucrarea la licenta despre asta. Imi lipseau unele detalii, dar le-am aflat acum :)))))))

Narcis spunea...

Cat am ras ieri citind la cald blogul asta. Ca doar eram langa compozitor. Pacat ca nu se scrie asa de mult de auselul cu cap galben...insa na, daca-i zice violator carpatin, atunci sa se asemene cu un animal care sparge oi la pizda-n spatiul carpato-danubiano-pontic. Ar mai fi o problema, dupa ce le da pula, le ucide. Adica, exact ca-n mitologie, fericire la inceput si dezastru la final

Violatorul Carpatin spunea...

@alex florescul - frate, si inca informatia de pe Wikipedia este relativa. Pentru si mai multe detalii esti invitat la o meditatie. Evident, la o bere.

@narcis - Violatorul Carpatin a inspirat balada Mioritei. Iar ciobanul Bucur s-a asezat pe malul Dambovitei in ideea de a crea o urbe unde oamenii sa convietuiasca alaturi de Violatori.